Recunosc oficial că nu mă uit la taclalele obişnuite de la TV, fiindcă îmi pierd răbdarea.  Cui este interesat şi îi face plăcere, îi urez vizionare plăcută şi promit să nu încerc să descurajez pe nimeni să se mai uite.

Nu am urmărit deci la TV discuţiile despre nefericitul accident produs de realizatorul Şerban Huidu. Am citit în schimb sute de comentarii pe forumurile media. Când am aflat, tot de pe net, de tragedia de pe DN 1, m-am gândit, recunosc, mai mult la Huidu, decât la victime, şi am exclamat: „nefericit om!” amintindu-mi şi de accidentul avut pe pârtia din Alpi. E ceva eronat în genul acesta de reacţie, fiindcă pune în prim plan nenorocirea persoanei de notorietate, în detrimentul victimelor anonime. Ar fi trebuit deci să mă gândesc în primul rând la cei morţi nevinovaţi în accident şi la rudele lor care au primit vestea şocantă a morţii celor dragi. Aşa ar fi fost uman, dar uite că reacţia mea nu a fost chiar umană, din moment ce întâietate a avut celebritatea autorului accidentului, şi nu tragedia care a lovit nişte inocenţi participanţi la trafic. Huidu nu îmi este nici amic, nici coleg, l-am urmărit numai de câteva ori la tv, dar uite totuşi că a fost suficient ca nenorocirea lui să îmi solicite atenţia. „E un destin nefast la băiatul ăsta!” m-am trezit eu opinând, ca şi cum ceilalţi 3 catapultaţi pe lumea cealaltă direct din maşină ar fi avut o soartă fericită.

Dezbaterea foarte aprinsă în media pe seama nefericitului accident este determinată în primul rând de celebritatea lui Huidu. Aproape zilnic, în România, sunt morţi pe şosele, şi cu excepţia unei ştiri difuzate pe fugă, nimic nu mai pomeneşte de suferinţa care a lovit pe şosea. Sunt morţi anonimi, sunt autori anonimi, dar cu nimic mai imprudenţi decât vipurile. Media nu îi bagă în seamă, nu mai dezbate nimeni, nu e interesant! Este desigur vorba despre exploatarea mediatică a unui accident produs de către o vedetă, mai ales că vedeta are şi particularitatea de a fi lucrat în presă şi unde mai pui că făcea o emisiune care muşca din incompetenţa profesională a altor vedete media şi politice, de obieci certate cu limba română. Omul şi-a făcut destui duşmani, mai ales într-o lume formată din indivizi care se cred perfecţi şi iau orice ciupitură drept declaraţie de război. Aşa că, românii au uitat pe moment de ameninţarea unei noi crize economice, de traiul lor plin de griji, şi s-au pus pe dezbătut nenorocirea de pe DN 1, pe seama căreia, aflu tot de pe net, s-au debitat un mormane de prostii pe la talk showuri.

Ce idee domină însă pe forumuri, unde, repet, am citit sute de comentarii. Majoritatea covârşitoare pune în discuţie statutul de vedetă al autorului accidentului şi cere aplicarea legii fără a se ţine cont de acest statut. E formulată foarte clar temerea că autorităţile vor încerca să muşamalizeze cazul, numai fiindcă e vorba nu neapărat de Huidu, ci de o vedetă. Asta trimite la una dintre temele mari ale socialului României postcomuniste: cei mari, cei tari, cei cu bani scapă nepedepsiţi sau cu pedepse mult prea uşoare faţă de gravitatea faptelor lor. E una dintre inconsolările acestui popor greu de consolat. Nu e cred „setea de sânge”, cât „sete de dreptate”. Circulă în popor o vorbă: „Mortul e vinovat!” Asta exprimă cred foarte clar ce atitudine are românul de rând faţă de actul de jutiţie în astfel de speţe.

Uneori şofez şi eu în afara Bucureştiului, ştiu ce înseamnă traficul în România, şi nu m-aş grăbi să îl condamn ca fiind infernal sau mai ştiu eu ce atribut negativ apocaliptic produs de retorica media. Cei mai mulţi şoferi circulă corect, dar sunt evident şi şoferi problemă, care ajung, din păcate, să producă accidente şi să omoare oameni nevinovaţi, dacă nu cumva a conduce un autoturism ca Loganul pe şosele nu a ajuns un fel de vină, iar tamponarea maşinii tale un fel de pedeapsă! Cei care comentează pe forumuri ştiu şi ei probabil destule cazuri de autori de accidente care au scăpat basma curată. Asta creează o atitudine pe care acum nu fac decît să o exprime, fiindcă, din păcate, o vedetă a produs o tragedie rutieră. Dincolo de compasiunea pe care o nenorocire o poate trezi în sufletul fiecăruia, după cât de sensibil şi de uman este, primejdiile din traficul rutier rămân aceleaşi şi din cauză că unii şoferi iraţionali au parte de blândeţea legii, şi nu de asprimea ei. Nu e, din păcate, numai o exagerare, o năzărire populară, că traficul rutier e pentru unii locul unde pot să omoare fără să fie pedepsiţi.

Anunțuri