Pe nu se ştie public ce filieră ajung de la Sibiu la Paris manuscrise în limba română, note de lectură, ilustrate şi legitimaţii din anii studenţiei, un destul de consistent material arhivistic semnat Emil Cioran. După Gabriel Liiceanu, vinovată de înstrăinarea arhivei ar fi Ica Cioran, fosta soţie a lui Aurel Cioran, deci cumnata filozofului. Foarte probabil, manuscrisele au ajuns la Paris prin intermediul unor samsari de bunuri culturale proveniţi din fosta Securitate. Faptele sunt însă consumate, licitaţia a avut deja loc la Paris, fiindcă manuscrisele puse în circulaţie trebuie să producă bani. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, probabil a trăit cel mai sinistru moment de când e în funcţie, fiind chiar somat să îşi dea demisia, din cauză că nu a participat la licitaţie, omul invocând un argument foarte potrivit pentru vremuri de criză economică:” nu sunt bani!” Au încercat TVRul şi BCU să cumpere manuscrisele, dar, surpriză, în joc intră u om de afaceri român, avocat de profesie, îmbogăţit miraculos din vânzarea, în Balcani şi în unele foste republici sovietice, de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, un obiect de activitate eteric şi la propriu şi la figurat, dar care altfel produce câştiguri de zeci de milioane de euro.

Care e, pe scurt, povestea acestui gen de comerţ. În 1997, a fost semnat în Japonia, la Kyoto, un Protocol privind reducerea emisiilor de gaze la nivel planetar. Participanţii au stabilit nişte cote de poluare pentru fiecare ţară semnatară. Cotele de poluare au fost exprimate în nişte certificate a căror valoare poate fi speculată la bursă. O ţară care ajunge să polueze mai puţin decât cota stabilită, prin reducerea activităţii industriale sau prin aplicarea de tehnologii evoluate, are dreptul să vândă din certificatele rămase libere. O ţară care dimpotrivă generează mai multă poluare e obligată să cumpere certificate ca să îşi acopere diferenţa dintre cota fixată şi gradul real de poluare. Mai multe certificate, mai multă industrie toxică. Rusia a semnat Protocolul abia în 2005. De atunci s-au aplicat prevederile Protocolului şi comerţul cu certificate s-a pus în mişcare, ca activitate privată monitorizată de stat. Nu ştim dacă realmente va fi mai puţină poluare pe pământ, dar cu siguranţă miliardele de euro îşi vor găsi destinaţiile potrivite. ( http://www.sfin.ro/articol_6247/gazele_de_sera_au_miros_de_bani.html ). George Brăiloiu, românul care a cumpărat, din admiraţie pentru filozof, manuscrisele lui Cioran, a intrat abia în 2010 pe piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, dar a urcat rapid la o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro. (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8486139-vezi-din-castiga-milioane-euro-cine-face-afaceri-george-brailoiu-romanul-care-cumparat-documentele-lui-emil-cioran.htm ) Din aceşti bani, proveniţi din activitate speculativă pe bursă, Brăiloiu l-a cumpărat cu 400 000 de euro pe „Cioranul românesc” cum numeşte Liiceanu lotul de documente licitate.

Ironia nu putea lipsi când e vorba de Cioran: în tinereţe, mai ales în Schimbarea la faţă a României, Cioran a pledat pentru industrializarea masivă a ţării, visa furnale profilate pe azurul patriei, unde „e prea multă natură”, cum denunţa Noica. Interbelicii noştri nu au fost, să recunoaştem , nişte ecologişti fervenţi. Ceauşismul a preluat şi a pus în practică visul cioranian. România s-a industrializat puternic şi aşa a găsit-o Revoluţia din 1989: o ţară plină cu furnale şi combinate din care cele mai multe au intrat în faliment şi au sfârşit dezmembrate de negustorii de fier vechi. Or, Protocolul de la Kyoto a luat în considerare, când a fixat în 1997 cotele de poluare pentru fiecare ţară, tocmai anul 1989 când România era încă sub Ceauşescu şi furnalele întunecau azurul patriei. Cum între timp, în anii 90 şi după aceea, câţiva dintre mamuţii toxici din România au fost lichidaţi, ţara noastră a ajuns să aibă surplus de certificate de emisii de gaze toxice, certificate pe care să le poată vinde unor ţări cu industrie poluatoare încă foarte activă. În acest context, s-a lansat în afaceri cu certificate George Brăiloiu. Ironia e că manuscrisele româneşti ale lui Cioran au fost cumpărate la licitaţie cu bani proveniţi dintr-un comerţ cu certificate de emisii de gaze iniţiat abia după ce o parte din furnalele visate de Cioran în tinereţe şi construite de Ceauşescu au încetat să mai fumege. Lumea fascinantă a postcomunismului!

Anunțuri