Decembrie 2010


La Varşovia, guvernează nişte liberali prietenoşi cu Moscova. La Kiev, puterea portocalie s-a rostogolit, noul preşedinte, Ianukovici, domneşte cu faţa la Răsărit. În Basarabia, comuniştii au câştigat alegerile. Franţa respinge intrarea României în spaţiul Schengen şi construieşte nave militare pentru Rusia. Vladimir Putin are motive să fie mulţumit şi să le pretindă ruşilor mai mult patriotism.

Viktor Orban, revenit la putere, pare să fie cel mai plin de personalitate premier al unei ţări din UE. În vară, a dat cu tifla FMI- ului, iar recent a impus o controversată lege a presei, din cauza căreia un ministru socialist din Luxemburg l-a comparat cu Lukaşenko. Orban ar putea şti şi cine va fi viitorul lider al UDMR.

O autostradă ar putea înconjura cândva Marea Neagră. Deocamdată, proiectul e în faza de ratificare de către statele participante. Cine ştie când se vor apuca de lucru şi mai ales când vor turna ultimul metru cub de asfalt. Opera va fi realmente magnifică şi probabil avantajoasă pentru o zonă încă obscură: turism, comerţ…Dar să nu ignorăm nici eventualitatea ca Marea Neagră să ajungă un lac interlop.

O societate în care oamenii să înceteze să se dispreţuiască mi se pare absolut irealizabilă.

Baltasar Gracian în Oracolul: „Cine e înţelept nu arată nimănui calităţile sale. Ascunzându-le, el lasă pe alţii să le descopere.” Pe cât de adevărat, pe atât de impracticabil, mai ales într-o cultură care te obligă să te lauzi singur, continuu. Nici măcar defectele nu mai aştepţi să ţi le afle ceilalţi.

Am auzit pe stradă o femeie spunându-i cu decepţie şi gravitate unui tip, probabil până atunci partenerul ei: „eşti un vierme al societăţii româneşti”.

Psihanaliştii au fost învinşi de nutriţionişti şi de instructorii de fitness. Sunt femei mai înfricoşate de inelele de grăsime de pe burtă decât de coşmarurile care le bântuie somnul.

Dumitru Bădiţa

Nomazii şi corupţia din România? Datoriile neplătite de statul român firmelor franceze şi germane? Lobby ineficient la Bruxelles? Toate la un loc ne vor ţine poate pentru multă vreme la poarta Schengen. Frustrarea e un stimul util ca să reuşim să facem diferenţa semantică şi politică între aderarea la UE şi integrarea în UE.

‎Cine s-ar bucura dacă nu vom pupa Schengen? Adversarii lui Băsescu, fiindcă l-ar acuza că e principalul vinovat. Euroscepticii, fiindcă ar avea argumente că Franţa şi Germania îşi camuflează interesele economice după principii şi false exigenţe. Şi, de ce nu, şi procurorii anticorupţie ar avea motiv să jubileze, fiindcă misiunea lor istorică şi-ar păstra termenul de valabilitate.

„De Crăciun ar trebui sa fim buni şi iertători, dar pe tine si cei ca tine sper să vă tragă un Ţepeş modern în ţeapă.” E din subsolul unui articol postat pe un site de ştiri. Şi când te gândeşti că userul în timp ce loveşte tastatura arată poate a om normal, civilizat, unul dintre sutele de milioane de cetăţeni paşnici ai celei mai minunate lumi cu putinţă.

Mama lor le-a cerut să-i cânte o colindă doctoriţei stomatolog. Gemenii s-au lansat: „O tannenbaum, O tannenbaum!” Au atacat şi strofa a doua, mult mai încrezători, dar mama lor i-a oprit brusc: „Gata!” Băieţii, rotofei şi tunşi periuţă, s-au uitat spre femei cu privirea aceea derutată proprie copiilor când sunt supuşi cenzurii arbitrare a adulţilor.

Mă voi respecta mai mult dacă voi reuşi să evit de Sărbători traficul rutier şi hypermarketurile, aceste două ospicii încă neoficializate.

M-am uitat din pat prin geam la doi porumbei care se leagănau pe un lujer al castanului porcesc şi erau atât de apropiaţi încât am crezut că se pupau în felul lor, dar am observat în cele din urmă că amândoi ciuguleau din acelasi mugur.

Recunosc: am abuzat de chatul Facebook şi cred că am ajuns extrem de agasant, mai ales pentru anumite prietene…Am decis ca de azi înainte să nu mai utilizez chatul Facebook. Am şanse să îmi respect decizia? M-am lăsat de fumat de 6 ani şi am suficiente resurse ca să îmi terorizez viciile.

Dumitru Bădiţa

Monopolul asupra temei morale deţinut de către un anumit partid poate în timp să aibă efecte negative asupra democraţiei, fiindcă induce ideea că celelalte partide sunt populate numai cu corupţi, le face invizibile personalităţile integre, iar dacă partidul autodeclarat moral îşi ratează proiectul, se va instala în ţară un scepticism greu de combătut faţă de orice altă tentativă de regenerare morală în viaţa publică.

Ultrareformiştii trag de el într-o parte, că nu se implică şi mai mult în reforme radicale, în schimb, inerţialii din partid îi speculează dependenţa de sistem. Plus Opoziţia, plus televiziunile şi ostilitatea unor oligarhi. Apoi, teama că în epoca post-putere va fi vânat de adversarii ahtiaţi să-şi stingă setea de răzbunare. E foarte complicat să fii acum Traian Băsescu.

Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, acuzată de fapte de corupţie, s-a bucurat în parlament de protecţia unor colegi de partid faţă de urmărirea penală. E foarte grav pentru reformişti, fiindcă opinia publică ar putea revedea momentul 2004 ca pe un spectacol electoral de succes susţinut în numele moralităţii publice.

Ion Iliescu nu-i recomandă lui Victor Ponta să candideze la următoarele alegeri pentru Preşedinţia României, fiindcă ar fi „prea devreme”. Dar nici preşedinte al PSD nu l-au pus la timp: e evident că Ponta nu e suficient de matur pentru a conduce şi reprezenta un partid cu pretenţii mari ca PSD. Şefia prematură, primită cadou, poate dăuna unui caracter încă în formare.

Nefericită carieră mai are şi Mircea Geoană în politică, mai ales începând cu alegerile prezidenţiale din 2010. Atunci s-a umplut de ridicol şi s-a compromis, iar de curând, din cauza unei indiscreţii uluitoare, a cules numai oprobiu. Mai bine rămânea în semianonimatul diplomaţiei, acolo părea la locul lui. Oare cine l-o fi ispitit să-şi spargă singur vitrina?

Investiţii vs Consum…repetată obsesiv de către autorităţi formula capătă forţa unei mantre al cărei efect final ar fi să ne donăm firmelor de construcţii scheletul ca să-l macine si să-l pună ca ingredient în betoniere. Mai că l-aş da, cu condiţia ca lucrările să primească exact banii pe care-i merită şi să nu necesite reparaţii după nici un an de la recepţie: inimaginabil, chiar şi în viitorul îndepărtat!

Vladimir Putin vrea investitii de 646 de mld de euro pentru remilitarizarea Rusiei în urmatorii 10 ani. Resursele naturale sunt singura lor sursă de câştiguri financiare masive. Independenţa energetică a Europei va fi un vis spulberat. South Stream îl va omorâ pe Nabucco. Modernizarea armatei ruse va reverbera până în vidul buzunarelor noastre.

Dumitru Bădiţa

Metafora lui Eliade “România-pod între Occident şi Orient” e astăzi mai mult pentru uzul camionagiilor de cursă lungă. Trăim mai degrabă într-un balansoar: prin anii 50 atingea maximul la Moscova, mişcarea acum e spre Vest, dar o teamă greu de refulat ne şopteşte că oscilaţia geopolitică nu s-a încheiat. Mai mult: nu avem deloc certitudinea că nu ne lovim de ruşi exact acolo unde am fugit de ei.

O fi Angela Merkel rareori creativă şi poate nu îşi asumă riscuri, după cum o descrie un diplomat american în corespondenţa dată publicităţii de siteul WikiLeaks, dar uite că este cancelarul ţării cu economia cea mai puternică din Europa şi mai toată lumea îi bate la uşă pentru ajutor financiar.

România avea în septembrie 2010 o datorie externă de 89,3 miliarde euro (businessday.ro) . Din aceştia, 38 de mld sunt datorie privată. În Ro au dat faliment numai firmuliţe obscure. Afacerile prietenilor noştri au supravieţuit, banii, vreo 20 mld, după cum i-a scăpat lui Dinu Patriciu la TV, s-au dus în conturi din străinătate. De ce să dea faliment unii sau alţii? Mai bine să dea faliment ţara cu totul!

Bunul cetăţean, plătitorul conştiincios de taxe şi impozite şi alte obligaţii financiare, corect şi de bun simţ, dar lipsit cam pe oriunde de apărare, şi în instituţii, şi pe stradă sau în traficul rutier, exclus pretutindeni de la împărţirea beneficiilor sau a prăzii e specia socială cea mai urgisită, perdantul din oficiu, mai ales într-o societate capabilă să îşi conserve viciile de la un sistem politic la altul.

Asistaţii social şi excluşii sunt receptaţi ca un fel de povară a unei umanităţi cinice care nu şi-ar dori mai mult decât să-i vadă dispărând fără zgomot. Suveran, criteriul economic redefineşte valorile morale. Săracul e noul infam.

Seara târziu pe holul pustiu al spitalului două infirmiere împingeau o targă pe care zăcea un bătrân numai pungi şi furtunaşe, dar altfel vorbăreţ şi pus pe glume. Una dintre femei: scundă, grasă şi destul de energică. În schimb cealaltă, mult mai tânără, abia se târa, era palidă şi se tot văita că nu mai poate.

Prefer înghesuiala din metrou, izolării la volan în trafic: mai aud o vorbă, mai văd un chip şi nu trebuie să frământ mereu cu picioarele.

Dumitru Bădiţa

 

E aproape imposibil să dai acum substanţă „solidarităţii sociale” şi „interesului general”, percepute mai degrabă ca nişte relicve ideologice, decât ca valori respectate. Criza economică desolidarizează, iar celălalt e privit mai degrabă ca un inamic. Spiritul comunitar e praf, suspiciunea generalizată, cinismul irezistibil:  în lume nu mai e loc pentru toată lumea.

E straniu cum în 2010 şi mai ales de către un istoric foarte promovat, Neagu Djuvara, ortodoxia este considerată frânar al României. Adică elitele noastre sunt foarte duse pe la biserică, au isihasmul în sânge. Sau de vină or fi poate băbuţele care îşi dau pensioara pe acatiste în loc să finanţeze lucrările publice rezervate firmelor prietenilor.

Ascultam la un radio, cred că Realitatea FM, un băiat care-l acuza pe Traian Băsescu de trădare, fiindcă în loc să stea în ţară de Ziua Naţională şi-a permis să participe la întâlnirea OSCE din Kazahstan. L-aş întreba pe băiatul acela care se joacă de-a acuzaţiile grave contra unui şef de stat: Băsescu a reprezentat acolo CSM Medgidia sau România?

 În timpuri fericite, disputa generată de acordarea onorului militar, cu ocazia Zilei Naţionale, premierului şi nu şefului Senatului ( preşedintele fiind plecat din ţară ) ar fi meritat atenţie, dar acum pare superfluă: o mică dramă de protocol, un moment de bizantinism într-o ţară chinuită.

 Alegerile şi adversarii din partid i-au expulzat aproape în zona invizibilă a politicii: nu mai au tribuna şi nici prin platourile televiziunilor nu mai ajung. S-au refugiat în schimb în virtual: scriu pe blog ca formă de subzistenţă publică, se răfuiesc acolo cu inamicii, lovesc tastatura sperând în revenirea unor vremuri glorioase.

 Ce înseamnă să fii un bun european? Să cunoşti şi să respecţi legislaţia, chiar şi împotriva tradiţiilor tale? Să nu confuzi Consiliul Europei cu Consiliul European şi pe Jean Monnet cu Claude Monet? Să fii poliglot? Să fii temperat în reacţii şi limbaj? După ultimul criteriu, domnii Berlusconi şi Sarkozy nu sunt exemplele cele mai convingătoare de buni europeni.

Gemenii conservatori ai Poloniei: unul în mormânt, celălalt în opoziţie. Noii lideri liberali fac vizite în Rusia, Medvedev, la rândul său, se duce zilele acestea la Varşovia. Pentru victimele de la Katyn au un vinovat: pe Stalin. Pentru tragedia de la Smolensk, anchetele sunt încă în desfăşurare. Cauza primă e una morală: orgoliul lui Lech Kaczyński de a-l sfida pe Marele Urs în teritoriile sale ceţoase.