Virusurile sunt rachete lansate prin strănut. Rachetele: virusuri geostrategice. Vaccinul? Un scut antigripal instalat în corpul nostru. Scutul antirachetă? Un vaccin pentru imunizarea civilizaţiei occidentale.
Răul oficial are în ultimul timp două nume: virusul AH1N1 şi rachetele balistice ale unor regimuri dictatoriale asiatice. Din instinct de conservare ar fi trebuit să ne vaccinăm cu entuziasm, apoi, imunizaţi biologic, să exultăm prin pieţele oraşelor că scutul antirachetă ne va proteja geostrategic. Nu am fost entuziasmaţi nici într-un caz, nici în celălalt. Paradoxal, am ajuns să considerăm nociv tocmai antidotul. Nu ne vaccinăm, fiindcă vaccinul e periculos! Nu vrem scut antirachetă, fiindcă vom fi supraexpuşi unor atacuri teroriste! În schimbul securităţii promise, scutul ne-ar aduce marasmul. În loc să ne garanteze sănătatea, vaccinul ne va debiliza. Refuzăm tocmai ce ni se prezintă ca imunizator. Ne e frică tocmai de ceea ce ar trebui să ne dea încredere.

Dar ce ştim despre virusuri, despre rachete? Ce ştim despre excipienţii din vaccinuri, despre planurile geostrategice? Cei mai mulţi, aproape nimic. Ştim numai că ne temem, e singura certitudine. Consumăm informaţie numai ca să nu uităm că într-o zi am putea fi şi noi nişte victime. Fluxul curge nu spre beneficiul raţiunii noastre, ci al emotivităţii dominate de frică. Informaţia ar trebui să ne ajute pentru a ajunge la opinii şi decizii corecte, dar oricâte am afla, rămânem la fel de confuzi. Ştiinţa nu e în mâinile noastre, noi suntem în mâinile experţilor, iar ei de cele mai multe ori se contrazic. Unii au anunţat instalarea pandemiei de gripă porcină şi au vehiculat scenarii funeste, cu milioane de morţi la nivel planetar. Alţii au denunţat efectele nocive ale vaccinului, iar alţii cacealmaua pandemiei, o exagerare a situaţiei pentru ca în final industria farmaceutică să tragă marile foloase. Pe cine să asculţi mai întâi? Cine e cel mai credibil? Şi pentru noi, care este opţiunea cea mai bună? Gripa porcină pare să se fi atenuat, chiar dacă dispecerii de pandemii susţin că programul e încă în derulare. Dacă mâine însă un alt virus va intra în scenă, vom pica în aceeaşi dilemă a vaccinului.

Mai uşor este în cazul amplasării scutului anti-rachetă, fiindcă nu ne solicită o alegere individuală, exceptând varianta totuşi foarte improbabilă a unui referendum. Mai uşor, dar nu mai liniştitor. Teama de consecinţe ne lucrează în minte în ciuda oricăror asigurări oficiale că scutul va proteja România. Stimulaţi de scepticism, imaginăm atacuri teroriste şi rachete care fentează interceptorii. Când obosim, recurgem la scenarii optimiste: scutul îşi face treaba, un fir de iarbă românesc nu se clinteşte! Nu suntem deloc convinşi că e exact ce ne trebuie. Invocăm asumarea unor angajamente, consecvenţa în politica externă, dar am vrea să nu ne facem duşmani, să fim pe bune cu toată lumea. E ceva şi din pacifismul universal moştenit din ceauşism. După războiul rece însă istoria s-a încălzit, poate prea repede pentru firea noastră. Deocamdată experţii lucrează. Subiectul scutului antirachetă va lua probabil o pauză.

Virusurile şi rachetele sunt tipuri diferite de ameninţare, cer abordări diferite, dar reacţia noastră emoţională e aceeaşi: suntem neîncrezători şi confuzi. Cineva exagerează răul ca să profite, iar noi rămânem să chibiţăm între spaimă şi suspiciune.

Dar marele accelerator de particule când va produce primele găuri negre?

Anunțuri