zidurile ciuruite de gloanţe sunt singura evocare vizibilă în centrul Bucureştilor a revoluţiei române din 1989. sângele a fost spălat, gaura din steag acoperită, tancurile casate sau rebrenduite, clădirile reconstruite, dar perforaţiile sunt încă la vedere, mai ales pe blocurile din jurul fostului comitet central: mici scobituri anamnezice, fruste mărturii ale crimelor de atunci.
l-am auzit pe mircea geoană în campanie repetând obsesiv, l-am auzit şi pe traian băsescu după alegeri: „guvern de crăciun”! e o formă de abuzare a calendarului religios în interes de marketing politic. avem guvern de crăciun, dar dacă nu am fi avut, nu ar fi alunecat mai greu în român sarmaua sau caviarul. soarta a fost însă nemiloasă cu geoană: guvernul l-a făcut adversarul său şi cu votul unor parlamentari psd!
colinda, probabil a unuia dintre cântăreţii care apar la etno sau taraf tv, s-a întrerupt brusc şi am auzit la difuzoare o voce de femeie anunţându-i pe nişte angajaţi să se ducă de urgenţă la şeful lor, apoi colinda s-a propagat din nou peste forfota hypermarketului, copleşind ambianţa cu arhaismul ei chicios.
încercam să scot maşina din zăpadă, roţile patinau fără şansă, şi atunci un domn mai în vârstă tocmai ieşit de la liturghie s-a oferit să mă ajute: a împins, m-a ghidat, ba la plecare mi-a şi semnalat că nu e capota închisă complet. dacă nu l-ar fi recunoscut soţia, nu aş fi ştiut niciodată că binefăcătorul nostru în amiaza aceea geroasă a fost cântăreţul Dorin Anastasiu.
timp de câteva săptămâni l-am tot văzut cum parcurge strada de la un capăt la altul, cu piciorul drept rigid, ajutându-se de o cârjă metalică, dar altfel cu o voinţă de sportiv: un domn peste 70 înverşunat să se recupereze fizic după cine ştie ce suferinţă. l-am întâlnit zilele trecute: mergea aproape normal, renunţase la cârjă şi, lucru îmbucurător pentru echilibrul lui, îşi ţinea amândouă mâinile în buzunare.
când am trecut pe lângă bariera din capătul britanic al străzii jules michelet, l-am auzit pe un paznic întrebându-l pe colegul său: „ce scriu bă, aici, la inexpugnabil?” şi am observat că, într-adevăr, se lupta în gheretă cu o integramă.
un gardian în uniformă vişinie postat la intrarea într-un parc mi-a cerut o ţigară şi i-am spus că nu mai fumez de cinci ani, iar el mi-a răspuns: „Doamne ajută!
Primarul cu proiecte urbanistice de la Sibiu a ajuns el însuşi un proiect, şi încă unul politic şi de relevanţă naţională. Aşa a fost calificat de către PNL : „proiectul Johannis”. În schimbul acceptării primarului Sibiului ca premier al unui guvern PSD-PNL, liderii partidului pretins urmaş al Brătienilor şi-au oferit susţinerea pentru candidatul stângii în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Potrivit înţelegerii, dacă Mircea Geoană va câştiga, automat Johannis este instalat premier, are un guvern în subordine şi, conform asigurărilor aliaţilor electorali, va urma să conducă chiar până în 2012! Discursul politic al promotorilor aşa-zisului proiect Johannis se structurează pe ideea de stabilitate care la rândul ei va genera soluţii pentru ieşirea din criza economică. Proiectul Johannis nu are deocamdată decât un nume, dar nu şi un program. Avem persoana, dar nu şi măsurile pe care le va aplica. Au fost avansate nişte lucruri, dar nu pot fi validate decât ca promisiuni electorale, aşa cum e de bun simţ să fie considerate spusele oricărui candidat în campanie. Nu ne mai plasăm chiar la începutul democraţiei şi deci suntem îndreptăţiţi să ne exprimăm mefienţa faţă de promisiunile vânturate de un candidat decis să câştige cu orice preţ!
Îmi permit să împing îndoiala şi mai departe din punct de vedere cronologic şi să anticipez că primarul Sibiului nu se va bucura, în eventualitatea că va ajunge premier, de autoritatea şi de independenţa mult clamată acum, în campanie. Aliaţii politici îşi vor împărţi ministerele. Fiecare ministru, impus de unul dintre partidele participante la guvernare, îşi va aroga o autonomie clară ca şef de minister în relaţia cu un premier pe care nu îl va percepe ca lider politic, fiindcă Johannis este politic independent. Asta înseamnă autoritate diluată într-o clasă politică lipsită de respect faţă de tehnocraţi sau de independenţi, consideraţi mai mult soluţii de criză sau trucuri politice decât surse de putere efectivă. Fiecare ministru va răspunde mai degrabă comandamentelor de partid, deci extra-guvernamentale, decât ordinelor şefului de guvern. Un guvern Johannis va fi mai mult unul centrifug, nu centripet. Fiefurile ministeriale vor fi exploatate dinspre sediile de partid şi nu dinspre palatul Victoria. Klaus Johannis va fi un premier formal peste un conglomerat guvernamental. Puterea lui nu va avea coerenţă în actul de guvernare, fiindcă acesta va fi fracturat de ingerinţele politice ale partidelor care şi-au adjudecat un minister sau altul. Tarlaua administrativă, odată parcelată, va fi exploatată ca atare.
Rolul lui Johannis va fi unul de paratrăznet pentru ilegalităţile mai mari sau mai mici şi pentru disfuncţiunile care inevitabil apar în activitatea ministerelor. Premierul, mai ales ca independent, va fi numai bun de legat de stâlpul infamiei pentru păcatele comise în ograda fiecărui minister. Din lipsă de scrupule, orice angajat politic va pune în spinarea guvernului Johannis rateurile manageriale ale fiecărui minister. Cineva va fi chiar foarte interesat să-l compromită pe premierul independent tocmai ca să forţeze îndepărtarea acestuia şi avansarea unui şef de guvern originar dintr-un anumit partid.
Proiectul Johannis aminteşte de aducerea unui prinţ străin în Principatele Unite după detronarea lui Cuza. Primarul Klaus Johannis e tot un neamţ, e adevărat, nu cu sânge albastru, şi încă unul de interior, un neamţ de-al nostru, nici măcar trecut prin aventura exilului, ci format aici în mediul nostru neaoş. La fel de adevărat e că forţele politice aliate nu-l propun ca prinţ domnitor, ci numai ca premier. Istoria, spun unii se repetă, dar pare-se că nu o face decât umilindu-şi protagoniştii.
Fazalunga's Blog 